Sari la conținut
Facturi și tarife

Furnizorul de ultimă instanță: în ce situații ajungi la el și ce costuri implică

Furnizorul de ultimă instanță: în ce situații ajungi la el și ce costuri implică
Foto: Markus Spiske / Pexels

Furnizorul de ultimă instanță este un fel de plasă de siguranță a pieței de energie. Rolul lui e să garanteze că nimeni nu rămâne fără curent sau fără gaz din motive administrative — pentru că furnizorul a dat faliment, pentru că a pierdut licența sau pentru că un loc de consum a rămas, dintr-un motiv sau altul, fără contract activ. Nu este o pedeapsă și nu se aplică pentru neplată, deși mulți consumatori confundă cele două situații.

Ca mecanism, e simplu: autoritatea de reglementare desemnează, pentru fiecare zonă, unul sau mai mulți furnizori care au obligația să preia astfel de clienți. Preluarea se face automat, fără cerere din partea ta, iar alimentarea continuă neîntrerupt.

Situațiile în care ajungi acolo

Prima și cea mai spectaculoasă este ieșirea din piață a furnizorului tău. S-a întâmplat de mai multe ori în ultimii ani, în perioade de volatilitate a prețurilor: companii care vânduseră contracte fixe s-au trezit cumpărând energie mult mai scump și au renunțat la licență. Clienții lor au fost mutați peste noapte, cu un e-mail sau, uneori, direct cu prima factură de la o companie necunoscută.

A doua situație e mult mai banală și mult mai frecventă: locul de consum rămâne fără contract. Se întâmplă când proprietarul anterior reziliază, iar noul locatar amână formalitățile; când un moștenitor nu transferă contractul pe numele lui; sau când un contract expiră și nu se semnează altul. Consumul continuă, cineva trebuie să îl factureze, iar acel cineva este furnizorul de ultimă instanță.

A treia, mai rară, apare la finalul unei perioade contractuale în care nu ai ales nimic dintre ofertele propuse și nici nu ai schimbat furnizorul. Nu rămâi în aer, dar nici nu beneficiezi de o ofertă negociată.

Cât te costă și de ce

Aici e partea care doare. Prețul aplicat în regim de ultimă instanță este reglementat, nu negociat, și este construit ca să acopere riscul unei companii care preia clienți neanunțat, cu profil de consum necunoscut și fără să fi cumpărat energie din timp pentru ei. Rezultatul: un preț de regulă mai mare decât cel al unei oferte concurențiale obișnuite. În perioadele de vârf, diferența poate fi considerabilă.

Câteva lucruri de reținut despre acest regim:

  • alimentarea nu se întrerupe niciodată la trecerea către furnizorul de ultimă instanță;
  • nu plătești taxe de preluare sau de reconectare, pentru că nu ai fost debranșat;
  • nu ai obligație contractuală pe termen lung și poți pleca oricând, fără penalități;
  • facturile pot veni cu o mică întârziere în prima lună, până se transferă datele de consum;
  • indexul la data preluării este cel care separă consumul vechi de cel nou — cere-l și verifică-l.

Nu confunda situația asta cu întreruperea pentru facturi neachitate, care are o cu totul altă procedură, cu somații, termene și cost de reconectare. Diferența e explicată în detaliu în articolul despre debranșarea pentru neplată și rebranșare.

Cum ieși din regim

Regimul de ultimă instanță este gândit ca o soluție temporară, iar ieșirea din el ține exclusiv de tine. Primul pas este să afli, negru pe alb, cine te facturează acum: numele apare pe factură, iar codul locului de consum rămâne același ca înainte. Al doilea pas este să compari ofertele disponibile pentru zona ta, pe comparatorul autorității de reglementare sau direct pe site-urile furnizorilor. Al treilea este semnarea unui contract nou.

Trecerea durează în general câteva săptămâni, nu se percep taxe și nu presupune nicio intervenție la instalație. Procedura completă, cu documentele necesare și cu termenele legale, este descrisă în ghidul despre cum schimbi furnizorul fără să rămâi fără curent sau gaz. Singura condiție reală este să nu ai facturi restante la furnizorul actual — deci achită mai întâi ce datorezi, apoi depune cererea.

Dacă ai ajuns în regim de ultimă instanță pentru că nu ai făcut contract la o locuință nou preluată, ordinea e ușor diferită: întâi reglezi situația locului de consum, cu actul de proprietate sau de închiriere și cu indexul la preluare, apoi alegi oferta.

Ce merită să rămână din toată povestea este că plasa de siguranță funcționează, dar nu e gratuită. Statul a garantat continuitatea alimentării, nu prețul convenabil. Un consumator care descoperă în februarie că plătește de trei luni la tarif de ultimă instanță pierde bani nu pentru că sistemul l-ar fi tratat nedrept, ci pentru că nu s-a uitat la antetul facturii. Un minut petrecut acolo, la fiecare factură nouă, rezolvă problema înainte să apară.