Aproape orice ofertă fotovoltaică conține o cifră de producție anuală, scrisă cu litere mari și fără explicații. Uneori diferă cu câteva sute de kilowattore între două firme care propun exact aceleași panouri, pe același acoperiș. Asta se întâmplă pentru că estimarea nu este o măsurătoare, ci rezultatul unui calcul cu mai multe ipoteze, iar ipotezele nu sunt scrise nicăieri. Vestea bună e că poți reface calculul singur, gratuit, în mai puțin de o jumătate de oră, și poți cere apoi lămuriri argumentat.
Din ce se compune, de fapt, estimarea
Structura oricărei estimări serioase are trei componente. Prima este radiația solară anuală care cade pe planul panourilor tale, la adresa ta, cu azimutul și înclinarea tale, exprimată în kilowattore pe metru pătrat. A doua este puterea instalată, în kilowați-vârf. A treia este un factor global de pierderi, numit performance ratio, care adună tot ce se pierde între lumina care cade pe sticlă și energia care intră în tabloul casei.
Înmulțind radiația pe planul panourilor cu puterea instalată și cu performance ratio obții producția anuală estimată. Este o formulă simplă, iar diferențele dintre oferte apar aproape întotdeauna din al treilea termen, cel pe care nimeni nu îl afișează. Un furnizor optimist folosește un factor generos și obține o cifră frumoasă. Unul prudent scade și umbrirea, și murdăria, și degradarea, și ajunge mai jos.
Unde găsești datele de radiație pentru locul tău
Sursa publică cea mai folosită în Europa este PVGIS, instrumentul Comisiei Europene, disponibil gratuit online. Introduci adresa pe hartă, puterea instalată în kWp, tehnologia panourilor, tipul de montaj și, esențial, azimutul și înclinarea reale ale acoperișului. Îți dă producția lunară și anuală, plus radiația pe planul ales.
Trei precauții când îl folosești. Nu lăsa opțiunea de urmărire a soarelui activată dacă montezi fix. Nu accepta valorile implicite de pierderi de sistem fără să te gândești dacă ți se potrivesc. Și verifică unitatea în care exprimi înclinarea și azimutul, pentru că un semn greșit la azimut îți mută acoperișul de la est la vest.
Fiindcă rezultatul depinde direct de aceste două unghiuri, merită introduse corect, nu aproximate din memorie. Modul în care ele schimbă rezultatul, uneori mai mult decât se așteaptă proprietarul, este detaliat în articolul despre influența unghiului de înclinare și a orientării acoperișului asupra producției anuale.
Performance ratio: ce se scade și cât
Factorul de pierderi nu este o cifră magică, ci suma mai multor efecte care se pot discuta separat:
- pierderi termice, pentru că panoul cald produce mai puțin decât în condiții de test, și sunt cele mai mari din listă vara;
- pierderi de conversie la invertor, inclusiv eventuala limitare a vârfului dacă raportul dintre panouri și invertor este agresiv;
- pierderi în cabluri, pe partea de curent continuu și pe cea de curent alternativ;
- nepotrivirea dintre panouri, dată de toleranțele de fabricație și de comportamentul diferit în timp;
- murdărie și zăpadă, în funcție de înclinare și de mediul din jur;
- umbrire, care se calculează separat, pe baza obstacolelor reale, nu ca procent global;
- degradarea panourilor, care face ca anul zece să nu fie egal cu anul unu.
Când ceri unei firme detalii, întrebarea corectă nu este care e producția, ci ce performance ratio ați folosit și din ce se compune. Un răspuns care conține o listă asemănătoare cu cea de mai sus îți spune că ai în față un proiectant. Un răspuns de tipul folosim valoarea standard din program îți spune altceva.
Verificarea pe care o faci singur, în douăzeci de minute
Pasul unu: măsoară azimutul și înclinarea acoperișului cu busola și nivela din telefon, în trei puncte diferite, ca să elimini erorile date de metal. Pasul doi: numără câte panouri încap realist pe suprafața disponibilă, ținând cont de distanțele de siguranță față de margini și coamă și de obstacolele existente. Pasul trei: rulează simularea cu datele tale.
Pasul patru, cel mai important: compară rezultatul cu cifra din ofertă. Dacă oferta e mai mare cu un procent mic, e normal, ipotezele diferă puțin. Dacă e mai mare cu un sfert, cere explicații scrise. Cere și defalcarea lunară, nu doar totalul anual, pentru că acolo se văd lucrurile care nu apar în medie: producția de decembrie și ianuarie, decisivă dacă ai pompă de căldură, și platoul de vară, care arată dacă invertorul limitează.
De la kilowattore la bani: unde se rupe raționamentul
Producția estimată este doar jumătate din calcul. Cealaltă jumătate este consumul tău, și mai ales momentul în care consumi. Un sistem care produce mult la prânz într-o casă goală până seara nu îți reduce factura proporțional cu producția, ci proporțional cu cât din acea producție folosești pe loc, plus valoarea a ceea ce injectezi în rețea.
De aceea, înainte de a estima economia, merită să știi cum arată curba ta de consum pe ore, nu doar totalul lunar de pe factură. Datele se pot obține din aplicația operatorului dacă ai contor inteligent sau printr-un dispozitiv de monitorizare montat în tablou; pașii concreți sunt descriși în ghidul despre cum folosești un contor inteligent ca să îți urmărești consumul zilnic. Cu curba de consum și cu producția lunară estimată poți calcula un grad de autoconsum realist, care este cifra care contează.
Ultimul pas este trecerea în bani, și acolo intervin variabile care se schimbă în timp: prețul energiei, regulile de decontare a surplusului, eventualele componente fixe ale facturii care rămân indiferent de cât produci. Nu accepta un calcul de rentabilitate construit pe presupunerea că prețul de azi rămâne neschimbat douăzeci de ani, în nicio direcție. Metoda de lucru, cu ipotezele făcute explicite, este descrisă în materialul despre calculul perioadei de amortizare a unui sistem fotovoltaic.
În practică, cea mai utilă atitudine este să ceri estimarea în scris, cu ipotezele alături, și să o păstrezi. După primul an complet de funcționare, compari producția reală din monitorizare cu estimarea, luna cu luna. Dacă diferența e sistematică și mare, ai un punct de plecare pentru o discuție tehnică serioasă: fie a fost o estimare umflată, fie sistemul are o problemă reală, iar pentru amândouă documentul inițial este singura referință obiectivă.
