Există o problemă clasică în casele cu încălzire pe calorifere: două camere sunt fierbinți, iar a treia rămâne călduță oricât ai da drumul la centrală. Reflexul obișnuit este să urci temperatura de tur sau să schimbi caloriferul rece cu unul mai mare. În majoritatea cazurilor, niciuna dintre soluții nu atacă adevărata cauză, care este distribuția inegală a debitului de apă prin instalație.
Apa caldă se comportă ca orice fluid: merge pe drumul cu cea mai mică rezistență. Caloriferele apropiate de centrală, legate cu țevi scurte, primesc mult mai mult debit decât cele aflate la capătul circuitului sau la etaj. Rezultatul este că primele se încălzesc rapid, își ating temperatura și forțează centrala să se oprească, în timp ce ultimele abia au apucat să primească apă caldă. Echilibrarea hidraulică este operațiunea prin care limitezi deliberat debitul spre caloriferele avantajate, ca să rămână presiune și debit și pentru celelalte.
Cum recunoști o instalație neechilibrată
Semnele sunt destul de specifice și se pot verifica în câteva minute, cu mâna sau cu un termometru cu infraroșu ieftin:
- Caloriferele din apropierea centralei se încălzesc în două-trei minute, cele îndepărtate în 20 sau mai mult.
- Diferența dintre țeava de tur și cea de retur la un calorifer este foarte mică (sub 5 grade) la unele aparate și foarte mare (peste 20) la altele.
- Camerele calde sunt supraîncălzite și se deschid geamurile ca să scadă temperatura, în timp ce în alte camere se stă cu pătura pe genunchi.
- Centrala pornește și se oprește des, în cicluri scurte, fără să apuce să lucreze la sarcină redusă.
Ultimul punct este cel care costă bani. O centrală care intră în cicluri scurte are randament mai mic, uzează mai repede aprinderea și consumă un vârf de gaz la fiecare pornire. Ideea generală și câștigul potențial sunt explicate pe larg în articolul despre ce presupune echilibrarea hidraulică a instalației de încălzire; aici mergem pe procedura efectivă, calorifer cu calorifer.
Ce reglezi, de fapt: robinetul de retur
Fiecare calorifer are două racorduri. Pe tur se montează de regulă robinetul cu cap termostatat sau robinetul de deschidere, cel pe care îl atinge utilizatorul. Pe retur se află robinetul de reglaj, numit și robinet de echilibrare sau detentor. Acesta din urmă nu este făcut pentru a fi manevrat zilnic: se setează o singură dată, se lasă în poziția găsită și, la modelele bune, se poate bloca pe valoarea aleasă.
Robineții de retur se prezintă în două variante. Unii au un capac care se deșurubează și dedesubt un ax cu locaș pentru cheie imbus sau șurubelniță, cu un număr definit de rotații între închis complet și deschis complet. Alții, cei cu preajustare, au un inel gradat de la 1 la 6 sau 1 la 8. La ambele, reglajul se face prin numărul de rotații sau prin poziția indicatorului, nu „la ochi”.
Procedura pas cu pas
- Pregătește instalația. Aerisește toate caloriferele, verifică presiunea în instalație și lasă centrala să funcționeze la o temperatură de tur constantă, moderată. Deschide complet toate capetele termostatate — reglajul se face cu ele la maximum, altfel măsori altceva.
- Numără și ordonează. Fă o listă a caloriferelor în ordinea distanței față de centrală, de la cel mai apropiat la cel mai îndepărtat. Notează pentru fiecare încăperea și numărul de elemenți.
- Închide și redeschide controlat. Închide complet robinetul de retur la fiecare calorifer, apoi redeschide-l cu un număr de rotații care crește pe măsură ce te îndepărtezi de centrală. O schemă de pornire uzuală: prima jumătate de rotație pentru primul calorifer, o rotație pentru următorul, o rotație și jumătate mai departe, iar ultimele de pe circuit deschise complet.
- Lasă instalația să se stabilizeze. Ai nevoie de cel puțin 30-45 de minute de funcționare continuă înainte să tragi orice concluzie.
- Măsoară diferența tur-retur. Cu termometrul cu infraroșu, citește temperatura pe țeava de tur și pe cea de retur, la fiecare calorifer, cât mai aproape de racorduri. Ținta practică este o diferență apropiată la toate aparatele, în jur de 10-15 grade.
- Corectează. Unde diferența e prea mică, caloriferul primește prea multă apă: strânge un sfert de rotație. Unde e prea mare, deschide. Repetă ciclul de măsurare după fiecare set de ajustări.
Procedura durează, în mod realist, o după-amiază pentru o casă cu opt-zece calorifere, plus o verificare a doua zi. Nu încerca să o închei într-o oră: fiecare modificare are nevoie de timp ca să se propage prin instalație.
Ce faci după echilibrare
Odată ce toate camerele se încălzesc în același ritm, poți face pasul care aduce economia propriu-zisă: coborâi temperatura de tur a centralei. Într-o instalație neechilibrată, temperatura mare de tur este singurul mod de a alimenta cu căldură caloriferul dezavantajat. După echilibrare, aceeași cameră ajunge la confort cu apă mai rece, iar centrala în condensație începe să lucreze în regimul în care are randamentul maxim. Reglajul se face în trepte de câteva grade, cu observație pe zile reci, și se coroborează cu curba de încălzire reglată după temperatura exterioară.
Merită și o verificare vizuală a rezultatului: dacă ai acces la o cameră termică sau la un serviciu care oferă termografie, imaginile arată imediat caloriferele care rămân reci pe jumătate și zonele de perete unde se pierde efectiv căldura. Metoda este descrisă în ghidul despre verificarea locuinței cu o cameră termică, iar în multe cazuri arată că problema unei camere reci nu era debitul, ci o punte termică sau o izolație lipsă.
Un ultim reper: dacă instalația are pompă de circulație cu turație fixă și mai multe circuite, sau dacă vorbim despre un bloc cu distribuție verticală, echilibrarea corectă presupune calcul de debite și, uneori, robineți de echilibrare pe coloane. Aici intervenția trebuie făcută de un instalator autorizat, cu aparat de măsură a debitului — nu pentru că e complicat conceptual, ci pentru că un reglaj greșit pe o coloană comună afectează apartamentele vecine, iar responsabilitatea devine a ta.
